Reducere!

Manualul Inimii

25.00lei 17.50lei

Categorie:

Descriere

Houston NPA prezintă Manualul Inimii și Sunt Rezident, What  next? două dintre publicațiile medicale de referință pentru domeniu, editate și publicate de Houston NPA, care s-au bucurat de un real succes atât în rândul unui public specializat, format din profesionști din domeniul medical, dar și în rândul  publicului larg, interesat de sănătatea și calitatea vieții.  

Publicat în 2013, volumul Manualul inimii reprezintă un ghid extrem de util, care propune o serie de măsuri ce pot contribui la prevenirea sau ameliorarea bolilor inimii, cunoscute ca fiind și „boli ale civilizației”. Ele reprezintă și încă multă vreme vor reprezenta una dintre cauzele principale de boală sau chiar deces pentru țările dezvoltate sau în curs de dezvoltare. În același timp însă, într-o serie de țări, prin aplicarea prevenției cardiace, numărul de îmbolnăviri prin decese și boli de inimă s-a înjumătățit, chiar dacă ele ramân, în valoare absolută, la cote înalte. În schimb, în alte țări, printre care și țara noastră, numărul bolilor de inimă, inclusiv al celor fatale, a crescut semnificativ. Manualul de față propune o serie de măsuri pe care le poate lua fiecare dintre noi, singur sau împreună cu societatea sau medicul curant, măsuri care pot reduce numărul îmbolnavirilor sau, în cazul în care bolile de inimă au apărut deja, pot ameliora semnificativ evoluția lor. Consecința va fi o mai bună calitate a vieții și o durată de viață mai lungă pentru fiecare dintre noi.